Idei de cadouri pentru iubitorii de pisici

Ai învățat câte ceva de la pisica ta. Ghemotocul de blană ți-a arătat cât de simplu e să transformi o zi obișnuită într-una absolut nebună; de când pisicește pe lângă tine, ai învățat să mai iei o pauză, să respiri, să bei un ceai, să privești dincolo de ecranul plat al calculatorului. Ai văzut că dacă vrei să te refugiezi de agitație, pur și simplu te ascunzi – orice ascunzătoare e bună, pisica ta ți-a demonstrat-o de atâtea ori. Dar cel mai important lucru pe care l-ai învățat de la ea, e să te bucuri de lucruri mici, dar valoroase.

Pentru tine și toți cei care simt la fel, ne-am gândit la o listuță cu cele mai jucăușe cadouri pe care un iubitor de pisici și le-ar dori! De ce? Pentru că uneori uităm de prietenii care nu ne pot da un telefon sau un sms și nici nu ne pot striga pe nume. Și pentru că, hai să recunoaștem, de cele mai multe ori ți-e taare dor de Pisi și-ai vrea să o iei cu tine peste tot.

1. Stația DJ e numai și numai pentru pisica ta care face tot felul de acrobații și sfârșește mereu prin a-și înfinge gheruțele unde nu trebuie. Va fi dublă-fericire în casă: Pisi se va distra de minune „mixând” muzică cu lăbuțele, iar tu te vei amuza de cât de nostimă poate fi o pisică-Dj. Ha! Cine a mai auzit de așa ceva?

Dj pentru pisica

2. Nu ai înțeles niciodată cum se face că pisica ta doarme oriunde, oricând, și cel mai important, oricât! E ceva misterios în toată afacerea asta, dar ca să-ți odihnești ochii în stil pisicesc, o mască de dormit Pisicuță te ajută mult!

Masca-de-dormit-Pisicuta-

3. Câte pisici sunt pe lume, atâtea mesaje de „bună dimineața”, liste de cumpărături și facturi de plătit. Nu ți-ai putea bucura mai tare prietenii cu pisicuțe decât dacă i-ai ajuta să își pună ordine pe frigider (că înăuntru nu te bagi!) cu niște magneți cu coadă de pisică, absolut adorabili! Ai senzația că mâțele băgăcioase au încercat să fure laptele din frigider!

Magneti-Coada-de-Pisica-

4. Așa este, nu ai putea să îți manifești mai vizibil și într-un mod mai haios dragostea pentru Pisi decât dacă o pui să dea din coadă pe geamul din spate al mașinii. Și cum asta nu se va întâmpla niciodată din considerente pe care nu este nevoie să le mai enumerăm, poți totuși să lipești unul dintre cele două stickere auto cu pisică, fix în dreptul ștergătorului din spate. Ce vor mai râde șoferii din spate!

Sticker auto Pisica

5. Ok, știi deja că nu poți să mergi cu Pisi la birou, nu poți s-o iei la plajă (ferească toți zeii să vadă întinderea de apă!) și, în principiu, poți doar să o iei din punctul A și să o aștezi în punctul B, cu condiția ca punctele A și B să se afle în casă. Doar în casă. Dar ca un iubitor de pisici ce ești, poți să îți iei cafeaua la serviciu într-un termos cu pisică ca să nu îi simți lipsa chiar așa de tare. Nu că Pisi ar fi o mâță fițoasă, cu ruj roz pe botic, care bea un cocktail la fel de roz, dar atitudinea e sigur a ei!

Termos-Prieten

6. Cine a inventat aceste semne de carte cu pisici, s-a gândit cu siguranță că dacă prietenii blănoși tot inspectează biblioteca, când pe un raft, când pe altul, atunci vor să deschidă și ei o carte. Ăsta-i unul dintre acele cadouri pentru iubitorii de pisici care împacă și pisica și cartea (capra și varza n-aveau ce să caute în scenariu, scuze).

Semne-carte-magnetice

7. Pussy magnet e probabil singura pisică din câte există care face ordine, nu dezordine. Ai nevoie de așa ceva dacă biroul tău e într-o constantă agitație și îți trebuie liniște și pace printre agrafele de birou și acte. Puncte în plus dacă ai o pisică neagră!

Pussy-Magnet

8. Cine a spus că iubitorii de pisici sunt demodați? Dimpotrivă! Ai atâția prieteni care au pisici și au și o mulțime de gadget-uri care mai de care mai faine! Ca niște connoisseuri  în ale tehnologiei ce sunt, le va plăcea la nebunie un tricou Pisicuță special, cu ochi care hipnotizează.

Tricou Pisicuta

9. Dimineața va deveni oficial perioada ta din zi preferată! De ce? Pentru că ai două pisici care să îți dea trezirea: Pisi, care toarce lângă (dar de obicei PE) tine până deschizi ochii, și mâța haioasă de pe cana Pisică, de-un haz aparte. Bună dimineața, miau, miau, miau!

Cana-biscuiti-Pisica

10. De departe cel mai grăitor semn că o iubești pe Pisi este să o porți cu tine mereu în geantă. Când scrii cele mai importante secrete în agenda ta, pixul Pisică Roz nu poate trece neobservat!

Pixul-Pisica-Roz

Hai, fii creativ! Spune-ne ce alte cadouri pentru iubitorii de pisici ai vrea să găsești pe Mindblower.ro și noi punem o vorbă bună la Zeul tuturor Pisicilor.

 

 

Publicat în Fără categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *